ESFP: Extravert senzorialo-etic

Daca ai ajuns la această pagină fără să-ți fi făcut testul MBTI poți să-l faci la linkul acesta.

Caesar, Politician

1. Se mândreşte, cu influenţa pe care o exercită asupra oamenilor, cu dragostea şi respectul lor, cu popularitatea sa, îi duce după sine cu plăcere, e curajos şi categoric pe plan erotic, dar precaut în raporturile cu lumea obiectivă, e neîncrezător faţă de idei ştiinţifice noi şi în general faţă de tot ce e obiectiv. Idealul său este frumuseţea voinţei frumos manifestate, e inclinat spre voluntarism, nu e în stare să explice motivul pentru care refuză să facă ceva – “nu vreau” şi atâta, talentul lui e nstă în capacitatea de a obţine succesul cu toate mijloacele posibile şi imposibile.

2. ÎI caracterizează spiritul activ, plin de nelinişte, nu se interesează de idei abstracte, se îndreaptă spre scopuri practice, vizibile; este omul acţiunii, atenţia sa se reorientează adesea de la un tărâm de activitate spre altul, dacă nu reuşeşte să rezolve o problemă de îndată, nu se mai întoarce întotdeauna la ea, dar are, de regulă un vis drag, pentru care merită să te lupţi.

3. E capabil să manifeste o gamă largă de sentimente-de la drafoste până la ură, ştie să le stăpânească de minune, în viaţă este un mare actor, de dragul atingerii unui scop e gata să joace rolul “mieluşelului blând”, uneori este sentimental, nu-şi ascunde sentimentele, ba mai mult se făleşte cu ele, îşi exprimă entuziasmul prin cuvinte şi privire relativ cu uşurinţă, dacă aceasta corespunde cu starea sa sufletească, este întotdeauna adeptul iubirii desăvârşite, fizice şi psihice, dacă are nevoie de aceasta, chiar dacă sentimentul este efemer, ştie foarte bine ce vrea să obţină de la obiectul iubirii sale, nu caută să se adapteze ci doar să dicteze.

4. Îi place şi ştie să comande, dar puterea lui se bazează de regulă pe dragoste, încredere, admiraţie, comenzile sale se execută cu drag, mijlocul de a influenţa oamenii sunt distincţiile, cadourile iar dacă nu are prin ce recompensa atunci – zâmbetul, se sprijină mai mult pe stimulare decât pe pedeapsă, i se pare ridicol să încerci să obligi pe oameni să facă ceva cu ajutorul unor argumente şi expuneri logice, el apelează mai degrabă la perspective precum gloria, avântaje materiale, mai rar, puterea. O altă particularitate a stilului său de conducere este aceasta: dând un ordin clar şi uşor de priceput el nu-l limitează pe executant cu indicaţii meschine, de amănunt.

5. E încrezut, optimist, nu se pierde în faţa unei situaţii complicate, ci caută să o rezolve pe loc, începând un lucru caută să atingă scopul cât mai repede printr-un atac fulger, printr-o lovitură – două distrugătoare, ştie întotdeauna ce vrea, tinde mereu spre ceva, e activ acolo unde alţii sunt pasivi, e plin de iniţiativă, dar nu are simţul măsurii în ce a obţinut, se îndoieşte mereu dacă a făcut tot ce putea, e mobil, nu-i place să stea locului, caută impresii noi, parteneri noi.

6. E foarte sociabil, în raporturile cu oamenii se lasă condus nu numai de simpatie ci şi de interese practice, aflându-se într-o societate manipulează în mod vădit cu sentimentele celorlalţi, căutând să se afle mereu în centrul atenţiei, dacă e prost dispus, se simt toţi prost, dacă e bine dispus poate să facă ce-i trece prin minte.

7. Acordă multă atenţie aspectului estetic al exteriorului, ordinei, are de obicei un simţ estetic înnăscut, ştie să se îmbrace bine şi cere acelaşi lucru de la cei din jur, adeseori îi face plăcere însuşi procesul de alcătuire al aspectului său exterior, îşi organizează cu pricepere viaţa şi o face cu gust, e atent la datele fizice ale partenerului.

8. Idealul său este adesea autoperfecţionarea şi vede în aceasta nu fără motiv armonia personalităţii, tinde spre o stare de echilibru lăuntric, de comfort psihic, dar nu e în stare să rămână mult timp în această dispoziţie, dacă alături nu se află dualul, are tendinţa să aibă chînuri sufleteşti, să cerceteze esenţa lumii obiective, despre aceasta stă mărturie privirea sa cam neatentă, absentă.

9. Cei apropiaţi îi otrăvesc viaţa atunci când îl îndeamnă să reflecteze asupra acţiunilor sale, cerinţele lor ca să se comporte raţional, lucid, nu suportă asta şi acest lucru îl scoate din sărite şi atunci într-adevăr încetează să ia în consideraţie logica, el acţionează inteligent şi logic numai până în clipa când începe să i se pretindă aceasta, numai până este “respectat” şi “luat în serios”, poţi să-l influenţezi numai punându-i în faţă alte scopuri mai nobile care sunt mai greu de atins.

10. Nu-i plac hârtiile, instrucţiunile, normele şi cu plăcere le încalcă măcar şi pentru a-i necăji pe cei care le-au născocit – dacă are şansa să fie prins – îi este indiferent modul în care este etichetat de alţii.

11. E plin de iniţiativă şi spirit practic în aşa măsură, încât nici o critică, nici măcar mormăitul nemulţumit al dualului său “Balzac” care condamnă aproape fiecare avânt al său nu-i poate strica buna dispoziţie, din contra, îl va critica la rândul său el pe partener şi-l va linişti arătând ce a obţinut şi ce doreşte să obţină, că activitatea sa se bucură de atenţia celorlalţi.

12. Adeseori e dezamăgit de obiectele sentimentelor sale datorată spiritului său de iniţiativă şi exigenţei sale, i se pare că aceştia nu înţeleg suficient avânturile sufletului său, adevărul însă este că are nevoie de un om cu care te poţi acomoda fără să te acomodezi de fapt, dacă nu e lângă el dualul său se răsfaţă ca să îl atragă.

13. Îi place să reflecteze despre calităţile volitive ale oamenilor, despre capacitatea lor de a învinge greutăţile fiindcă el însuşi are această capacitate, îi priveşte pe toţi de sus ca pe un material care trebuia dirijat, e foarte curajos în manifestarea sentimentelor, e în stare să arate în mod deschis simpatiile şi antipatiile sale, critică mai des decât laudă.

[mbti – up]

ESFP – Performerii 

În general se regăsesc în următoarele caracteristici: 

• Trăiesc în prezent

• Sunt stimulaţi de experienţe noi

• Practici şi realişti

• Interesaţi în mod autentic de oameni

• Ştiu să se distreze şi să îi facă şi pe alţii să se simtă bine

• Independenţi şi cu resurse interioare bogate

• Spontani – rareori fac planuri

• Urăsc structurile şi rutinele

• Nu le plac teoriile şi explicaţiile lungi şi teoretice

• Sunt pe aceeaşi lungime de undă cu copiii şi animalele

• Un simţ estetic foarte dezvoltat

• Excelente abilităţi interpersonale

ESFP sunt buni la multe lucruri, dar nu pot fi fericiţi decât dacă sunt în contact cu oamenii şi au parte de multe experienţe noi. Ar trebui să îşi aleagă cariere care le oferă oportunităţi să îşi folosească abilităţile cu oamenii şi firea practică care le va oferi multe provocări astfel încât sa nu se plictisească:

Posibile cariere pentru ESFP 

Artişti, actori

Consiliere

Designeri de modă

Fotografi

Lucrul cu copiii

Relaţii cu publicul

Dacă te-ai regăsit în descrierea personalității tale, trimite testul unui prieten ca să afli ce personalitate are!

[mbti – down]

  • Ana

    Super!exact asa sunt,stiu ce vreau in viata! M ultumesc!

  • Toth Monika

    ca-m 80% corespunde personalitatii mele

2 Responses to ESFP: Extravert senzorialo-etic

  1. Ana says:

    Super!exact asa sunt,stiu ce vreau in viata! M ultumesc!

  2. Toth Monika says:

    ca-m 80% corespunde personalitatii mele